Prezentare generală
Descriere ocupatie
Ocupaţia se practică în sectorul construcţiilor, în cadrul unor companii de dimensiuni foarte diferite care execută lucrări pentru construcţii civile, industriale, edilitare, de căi ferate, drumuri şi poduri etc.
Activităţile se desfăşoară numai în echipă, alături de alţi fierar betonişti, sub coordonarea directă a şefului de echipă, de punct de lucru sau a şefului de şantier, în baze de producţie , ateliere sau spaţii special amenajate pentru pregătirea şi fasonarea oţelului beton sau pe şantiere de construcţii, la locul de punere în operă a materialelor.
Fierarul betonist lucrează în mod obişnuit în condiţii foarte variate, pe timp de zi sau de noapte, în funcţie de organizarea lucrărilor şi termenele de predare, pe suprafaţa solului, sub cota solului (fundaţii) sau la înălţime, în orice anotimp, indiferent de condiţiile meteorologice: ploaie, vânt, ceaţă, temperaturi scăzute sau înalte etc., fiind supus unor riscuri diverse de accidentare mecanică.
Calitatea execuţiei decurge din respectarea riguroasă a tehnologiilor, fierarul betonist având obligaţia de a îndeplini pe tot parcursul activităţilor cerinţele din proiectul de execuţie al lucrării, precum şi normativele tehnice în vigoare.
În funcţie de faza de lucru, fierarul betonist colaborează cu alte categorii de muncitori: sudori, dulgheri, betonişti etc.
Fierarul betonist manipulează materialele necesare pentru activităţile curente de muncă şi le transportă în majoritatea cazurilor pe distanţe mici, prin purtare directă de la locurile în care sunt aduse cu mijloace de transport şi de ridicare a sarcinilor. Fierarii betonişti care fixează materialele în dispozitive de prindere ale utilajelor pentru transport la înălţime sau pe orizontală sunt instruiţi şi autorizaţi ca legători de sarcină.
Cui se adreseaza?
- doresc să obţină o calificare în domeniu ales fara sa mai participe la cursuri de calificare cu durata intre 10 si 30 de saptamani
- dețin cunoștințe teoretice si practice (cunosc meserie) dar nu pot face dovada calificării;
- doresc să fie evaluate (să susțină un examen) în vederea recunoaşterii și certificării competenţelor profesionale dobândite la locul de muncă, prin studiu individual sau pe alte căi non-formale.
Durata
Procesul de desfasurare a evaluarii poate dura intre 5 si 30 de zile,in functie de varianta optata .
Plan de curs
Instructor
Cerințe
- Copie C.I.
- Copie certificat de nastere
- Copie certificat de casatorie (unde este cazul)
- Copie act de studii